Home » Istorie » Inelul de la Brodgar, impresionantul monument vechi de peste 4000 de ani, a fost vandalizat

Inelul de la Brodgar, impresionantul monument vechi de peste 4000 de ani, a fost vandalizat

Inelul de la Brodgar, impresionantul monument vechi de peste 4000 de ani, a fost vandalizat
Publicat: 13.04.2019
Inelul de la Brodgar, parte a unui sit istoric din neolitic aflat în insulele scoţiene Orkney, a fost vandalizat, iar autorităţile fac apel la turişti pentru a găsi făptaşii, relatează theguardian.com, citat de Mediafax.

Poliţiştii suspectează că delictul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Monumentul a fost vandalizat prin inscripţii scrijelite şi graffiti şi, fiind vorba despee o structură străveche, daunele nu pot fi estimate în termeni financiari, au declarat poliţiştii scoţieni.

Acestea nu sunt primele pagube pe care le suferă monumentul, anterior, una dintre pietrele sale care conţinea o inscripţie runică nordică fiind vandalizată.

„Ideea de a le distruge într-un asemenea fel este un act lipsit de raţiune. Îi rog pe toţi cei care au vizitat zona în ultimul weekend să îşi amintească ce au văzut şi, dacă sunt de părere că ceva a fost suspicios, chiar dacă părea nesemnificativ la acea vreme, să ne anunţe”, a afirmat, joi, inspectorul David Hall. Acesta a cerut publicului să fie vigilent în continuare şi să raporteze orice incident.

Monumentul este al treilea ca mărime în Marea Britanie, după Avebury (situl din care face parte Stonehenge) şi Stanton Drew. Se estimează că a fost ridicat între anii 2.500-2.000 înaintea erei noastre şi se întinde pe o suprafaţă de aproape 8.500 de metri pătraţi.

Conform organizaţiei Historic Environment Scotland, există posibilitatea ca monumentul să fi fost folosit pentru observările astronomice, însă nu există dovezi concludente care să confirme scopul pentru care a fost construit.

Inelul de la Brodgar a fost alcătuit iniţial din 60 de pietre, dintre care mai există 36. Face parte din ansamblul de monumente înregistrat ca „Heart of Neolithic Orkney”, care mai are în componenţă mormântul Maeshowe şi aşezământul Skara Brae. Ansamblul este inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent